Incadrare corecta Autorulota la Impozit

impozit masina autorulota remorca

Esti printre cei multi care au avut “ghinionul” sa le fie autorulota incadrata ca autoturism la taxe si impozite si cand a venit vremea sa platesti impozitul la autorulota ai inceput sa-ti faci cruce ?

Din pacate, confuzia incepe cu talonul si cartea autorulotei si toti angajatii de la taxe si impozite dau vina pe RAR. Ei bine, nu are RAR vreo vina, ei scriu in Talon “Autovehicul Special M1” si de aici se produce confuzia pentru ca este specificat “Autovehicul” si este interpretat gresit ca si  “Autoturism“.

Ce fac cei de la taxe si impozite ? Iti incadreaza autorulota la vehicule si nu acolo unde trebuie, adica la Autovehicul Special M1, respectiv o Autorulota SA, cu masa totala maxima autorizata pana in 12 tone, iar pentru stabilirea impozitului acesta este asimilat vehiculelor prevazute la punctul 8 din tabelul de la art. 470 alin. (2), adica “Alte vehicule cu tractiune mecanica cu masa totala maxima autorizata de pana la 12 tone inclusiv”.

De ce este important ca sa ai autorulota incadrata corect la impozit ?

Pentru majoritatea, autorulotele au o motorizare de peste 2.000 cm3 si asta inseamna o taxare mai mult decat dubla daca esti incadrat gresit. Adica 72 lei / fiecare 200 cm in loc de 30 lei / fiecare 200 cm

Exemplu: Autorulota pe platforma Fiat Ducato cu motorizare 2.3 litrii incadrata gresit la categoria 4 in loc de 8, proprietarul plateste impozit aprox 830 lei / an in loc de 345 lei / an.

Cum incadrezi o autorulota corect?

Daca urmeaza sa treci autorulota la impozit trebuie sa ai grija ca la completarea foilor de catre functionarul public sa fie bifat punctul 8 si nu altul. Ca sa nu fi nevoit sa duci munca de convingere ca asa este corect iti las aici pentru descarcat doua decizii de la RAR si de la Finante (Pagina 1 si Pagina 2) unde este specificat clar cum si unde trebuie sa fie incadrata o autorulota.

Daca autorulota este deja trecuta gresit la impozite atunci trebuie sa mergi sa fie modificata decizia de impunere, foloseste tot cele doua decizii de la RAR si Finante.

Descarca cele doua decizii si printeaza-le inainte sa mergi la Primarie: RAR si Finante Pagina 1 si Pagina 2

Autorulota incadrata ca si Rulota sau Remorca

Sa spunem ca esti printre cei “norocosi” (sau cu pile) si Autorulota a fost incadrata la impozit in categoria Remorci, semi-remorci sau rulote (Art. 470 alin. 7) atunci o sa te “bucuri” sa platesti probabil 52 lei / an. Suna bine, nu ?

Probleme ? Desigur! Pe moment nu, insa problemele o sa apara in momentul in care o sa vrei sa vinzi “rulota” si cei de la impozit o sa te taxeze inca de la data in care ai trecut-o la impozite.

Asadar trebuie sa te gandesti daca vrei totusi sa platesti acum putin si atunci MULT cand vrei sa o vinzi sau platesti de la bun inceput pretul corect.

Autoutilitara folosita la Conversie Campervan

Autoutilitarele sunt incadrate corect ca si o autorulota la punctul 8. Tocmai din aceasta cauza daca cineva are o autoutilitara si apoi vrea sa faca conversie in Autorulota si sa si omologheze oficial atunci la impozite si taxe nu se schimba nimic din punct de vedere financiar. Tot aceeasi suma se plateste anual, ca si la autoutilitara.

Alte “smecherii” la taxe si impozite pentru Autorulote

Am stabilit mai sus cat de mare este diferenta de taxe pentru o incadrare gresita la cei cu motorizare peste 2.000 cm3. Dar ce fac cei care detin autorulote cu motorizare pana in 2.000 cm3 inclusiv. Ei bine, ei ar fi avantajati la o incadrare gresita, pentru ca ar intra la rubrica 3: Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 1.601 cm3 si 2.000 cm inclusiv, insemnand o taxa de 21 lei / fiecare 200 cm in loc de 30 lei / fiecare 200 cm3.

Asta inseamna un impozit anual si mai mic si aici nu cred ca se mai agita nimeni sa fie incadrat corect si majoritatea nici macar nu stiu daca au fost sau nu incadrati gresit, pentru ca impozitul este mic. Problema apare evident, atunci cand te duci prima data sa platesti impozitul si in loc de 300-400 lei cat “ai auzit” ca te costa iti cere doamna 900-1200 lei.

Tu cat platesti impozit?

Sunt curios cati dintre voi stiti daca sunteti incadrati corect la impozit si ce suma aveti de plata anual.

4.5 2 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x